CUM NE COMPORTĂM ÎN TIMPUL SARCINII
CUM NE COMPORTĂM ÎN TIMPUL SARCINII
Dacă sunteți însărcinată, probabil vă confruntați cu o multitudine de sfaturi și recomandări, venite prin toate sursele de comunicare (internet, tv, prieteni, familie), care pot crea confuzie.
- În ce privește vitaminele prenatale, nu există nicio o formulă ideală pentru vitaminele prenatale; femeile ar trebui să consume zilnic, prin dietă și suplimente: 400-800 µcg acid folic în primul trimestru, 30mg fier, 600 UI vitamina D, 1000mg calciu.
- Femeile însărcinate ar trebui să aibă o dietă sănătoasă și echilibrată, cu un aport ușor crescut de calorii; femeile cu indice de masă corporală mai mare ar trebui să acorde atenție greutății în sarcină.
- Consumul de alcool ar trebui evitat în sarcină, chiar dacă datele actuale sugerează că o cantitate mică de alcool nu dăunează fătului. Consumul ridicat de alcool este asociat cu malformații fetale și restricții de creștere; toate marile organizații de sănătate recomandă abținerea completă de la consumul de alcool.
- Îndulcitorii pot fi folosiți în timpul sarcinii, cu o reținere în ce privește zaharina.
- Consumul moderat de cafea este permis în sarcină.
- Consumul de pește (bogat în omega 3 și cu conținut scăzut de mercur) este recomandat în sarcină, 2-3 porții pe săptămână.
- Femeile însărcinate ar trebui să evite următoarele alimente: preparatele din pește crud sau gătit insuficient, carnea crudă sau insuficient preparată termic, lactatele nepasteurizate, mezelurile crude. Fructele și legumele trebuie să fie bine spălate înainte de a fi consumate.
- Fumatul trebuie evitat în sarcină (sau redus la minimum, în cazul în care renunțarea nu este posibilă). Fumatul în timpul sarcinii este asociat cu avort spontan, abrupție placentară, ruptură prematură de membrane, naștere prematură și greutate mică a fătului la naștere.
- În cazul femeilor cu o sarcină fără complicații, se recomandă mișcarea fizică cu regularitate, repausul la pat neavând niciun beneficiu cunoscut.
- Dușurile fierbinți sunt de evitat în primul trimestru; înotul în piscină poate fi practicat în continuare, dacă există acest obicei.
- Vopsitul părului este considerat a fi nedăunător în sarcină, deși datele colectate sunt limitate.
- Călătoria cu avionul este considerată a fi sigură în timpul sarcinii; nu există o anumită vârstă gestațională la care femeile nu ar trebui să călătorească; trebuie luate în considerare posibilele complicații în funcție de destinație.
- Contactul sexual este permis în sarcină, restricții având femeile cu sângerări, placenta previa la peste 20 de săptămâni sau ruptură de membrane. Contactul sexual nu este asociat cu un risc crescut de complicații sau naștere prematură.
Sursa: Nathan S. Fox, Obstetrics & Gynecology 2018