Introducere

Sindromul Russel Silver este o boală rară caracterizată prin retard de creștere intrauterin și postnatal sever. Acest sindrom poate fi diagnosticat clinic, iar în aproximativ 60-70% din cazuri se identifică și cauza moleculară. Incidența este de 1/30.000- 100.000 de nou-născuți.

Manifestările clinice

Sindromul Russel Silver este caracterizat prin retard de creștere intrauterin asimetric, iar indivizii afectați sunt născuți mici pentru vârsta gestațională. La naștere acești pacienți prezintă macrocefalie relativă, frunte proeminentă și asimetria corpului. Apare deficit de creștere postnatal și dificultăți de hrănire, iar în unele cazuri este prezentă asimetria membrelor. Deficitul de hormon de creștere nu este o cauză frecventă a staturii joase la pacienții cu sindrom Russel Silver, deși este prezent la o parte din pacienți. În plus, uneori se evidențiază o pulsatilitate anormală a hormonului de creștere. Alte manifestări clinice prezente sunt: fața triunghiulară, clinodactilie a degetului 5 și micrognație (bărbie îngustă). Cu excepția asimetriei membrelor, deficitul de creștere este proporțional. Frecvent, pacienții cu sindrom Russel Silver prezintă hipoglicemie, uneori simptomatică, ca o consecință a alimentării precare, a disproporției dintre creier și masa adipoasă și musculară și a deficitului de hormon de creștere.

Diagnosticul

Diagnosticul clinic de sindrom Russel Silver se stabilește pe baza unor criterii clinice și acestea sunt: (1) nou născut mic pentru vârsta gestațională (greutate sau lungime); (2) deficitul creșterii postnatale; (3) macrocefalie relativă la naștere; (4) frunte bombată; (5) asimetrie corporală; (6) tulburări de hrănire/ indice de masă corporală crescut. Pentru diagnosticul de sindrom Russel Silver trebuie să fie prezente minim 4 din cele 6 criterii clinice și obligatoriu să fie incluse fruntea proeminentă și macrocefalia relativă.

Testarea genetică confirmă anomalia genetică implicată în apariția sindromului Russel Silver în aproximativ 60% din cazuri.

Tratamentul și managementul

Tratamentul acestui sindrom este simptomatic și principalele obiective în primii 2 ani de viață sunt: suportul nutrițional, prevenirea hipoglicemiei și îmbunătățirea înălțimii prin inițierea tratamentului cu hormon de creștere începând cu vârsta de 2-4 ani.

Hipoglicemia este prevenită inițial cu ajutorul menținerii unei nutriții adecvate și a monitorizării stricte. Administrarea intravenoasă de glucoză 40% poate fi folosită pentru prevenirea leziunilor cerebrale și a tulburărilor de dezvoltare. Hipoglicemia recurentă poate fi prevenită prin adăugarea glucozei la masa de seară. Igiena dentară este importantă pentru prevenirea cariilor dentare care apar din cauza consumului de carbohidrați. Înălțimea poate fi îmbunătățită prin administrarea tratamentului cu hormon de creștere

Copiii cu sindrom Russel Silver pot prezenta întârziere în dezvoltarea motorie din cauza macrocefaliei relative și scăderea masei musculare. Aceasta se asociază cu întârziere cognitivă și dificultăți de învățare, de aceea unii copii au nevoie de terapie specifică.

Având în vedere infecțiile otice recurente prezente la acești copii este necesară evaluare audiometrică cu scopul identificării deficiențelor auditive.

Managementul pacienților cu sindromul Russel Silver include și formarea unor echipe multidisciplinare formate din: psiholog, neurolog pediatru, stomatolog, endocrinolog, gastroenterolog, medic ORL, ortoped, genetician și chirurg pediatru.

Statura joasă la pacienții cu sindrom Russel Silver

Pacienții cu sindrom Russel Silver au deficit de creștere atât înainte, cât și după naștere, prezentând statură joasă în copilărie și la vârsta adultă. Bebelușii cu această boală au greutate mică la naștere și deseori nu recuperează. Ca adulți, ei prezintă statură joasă, atingând o înălțime finală medie de 151 cm la sexul masculin și 140 cm la sexul feminin. Studiile clinice efectuate la pacienții cu sindromul Russel Silver care au primit tratament cu hormon de creștere au arătat o îmbunătățire a înalțimii finale cu 7 – 11 cm. Alte beneficii potențiale ale tratamentului ar fi: creșterea apetitului, creșterea masei corporale și creșterea masei musculare. Deficiența clasică de hormon de creștere nu reprezintă o cauză a staturii joase la această categorie de pacienți. Există câteva recomandări referitoare la tratamentul cu hormon de creștere:

• având în vedere riscul de hipoglicemie nu se recomandă efectuarea testelor dinamice pentru rezerva de hormon de creștere;
• tratamentul cu hormon de creștere se inițiază după corectarea deficitelor nutriționale;
• se folosește doza cea mai mică de hormon de creștere care asigură o viteză de creștere optimă;
• tratamentul se întrerupe atunci când viteza de creștere scade sub 2 cm într-un interval de 6 luni sau când vârsta osoasă atinge 14 ani la fete și 17 ani la băieți;
• în timpul tratamentului se monitorizează IGF1 și IGFBP cel puțin anual.